
O dorință împlinită te conduce spre fericire. Două? Deja te poziționează acolo.
Care este cea mai adâncă dorință a ta?
Cum ai fi tu dacă ar deveni realitate?
De-a lungul vremii, Mădălina Păun, fondator Prexvia & terapeut certificat a tot studiat arta dorințelor și cum acestea pot deveni cu adevărat scena vieții cotidiene.
Știința anatomiei cuantice îmbinată maiestuos cu arta spiritual-terapeutică a energiei a dat formă și culoare la ceea ce astăzi avem sub numele de Harta Fericirii.
Joc de societate pentru dezvoltare personală și spirituală, Harta Fericirii lucrează prin simboluri întâlnite în natură, în viața de zi cu zi și prin natura înconjurătoare.














Harta Fericirii în ședințe individuale
Harta Fericirii are 2 variante. Prima este cea individuală, în care se lucrează direct pe energia, câmpul cuantic al tău, cel care dorești să-ți îndeplinești dorința mult arzătoare din sufletul tău.
Se aplică pe gândurile negative care îți guvernează ziua și noapte, pe emoțiile tale apăsătoare precum durere, tristețe, deprimare, revoltă, furie ș.a.m.d. și pe toate informațiile care îți curg prin vene. Sistemul tău endocrin trimite informațiile direct în celulele corpului tău, astfel organele tale devin amprentate cu diferite afecțiuni fizice sau chiar diagnostice crunte.
Prin simbolurile atent gândite din timpul creației acestui joc de societate, gândurile tale pot fi schimbate, emoțiile apăsătoare pot fi eliberate și informațiile care îți curg prin vene pot fi cele benefice pentru îndeplinirea dorinței tale.
În mod practic, Harta Fericirii este o combinație între Anatomia cuantică, Terapia Reiki și Terapia cu Îngeri - aplicate toate sub formă de simboluri.
Harta este de fapt o călătorie inițiatică spre împlinirea dorinței tale. Imaginează-ți GPS-ul pe care îl folosim pentru a ne deplasa din punctul A în punctul B. Exact așa este și această Hartă, doar că punctul A reprezintă stadiul în care tu te afli în acest moment, iar punctul B reprezintă dorința ta văzută doar prin filtrul gândului, nu și al manifestării.
Sunt 7 pași de urmat în această călătorie pe care este nevoie să îi parcurgi împreună cu terapeutul. Mădălina este alături de tine, te susține din punct de vedere energetic, însă nu uita un lucru esețial: călătoria este a ta, a nimănui altcuiva. Te poți opri în orice moment pentru că ai liberul arbitru, însă este nevoie să știi de la capul locului că dorința ta nu va deveni realitate dacă nu parcurgi toți pașii.
În cei 7 pași nu ești singur. Ai alături de tine ghizi care îți vin în ajutor. Sunt sub formă de îngeri care îți vin în cale să îți ofere ghidaj angelic. Cum îngerii nu vorbesc în mod direct, îți oferă doar niște simboluri.
La începutul călătoriei, fiecare înger îți oferă 3 simboluri din care tu poți alege doar 1. Nu le poți alege pe toate 3, acestea sunt regulile. Așadar la finalul darului rămâi cu 7 simboluri - câte 1 simbol pentru fiecare pas.
Simbolurile sunt de fapt gândurile, emoțiile și acțiunile tale cu privire la dorința ta. Fiecare simbol are un mesaj pe spate, așadar la finalul alegerii tale vei afla concret ce ai de schimbat / alchimizat / conștientizat / eliberat ca dorința ta să devină realitate.
Pentru ca simboluri să lucreze cu adevărat, călătoria se parcurge împreună cu Mădălina, fondator Prexvia și terapeut certificat încât să poți fi susținut pe a ta cale. Prin meditații energo-informaționale se vor dezactiva gândurile, emoțiile negative, toate informațiile care nu-ți mai sunt benefice și se vor activa toate cele necesare pentru îndeplinirea dorinței.
Prin aceste meditații se cere ajutor îngerilor, arhanghelilor pentru sprijin, se aplică terapia Reiki pentru încărcare cu Lumină Solară, energie precum un combustibil ca tu să fii susținut din astral atunci când treci prin fiecare pas.
Dacă ai întrebări, nu ezita să folosești Formularul de contact.
Dacă dorești să-ți alchimizezi "balaurii" vieții tale, haide, nu mai ezita. Harta Fericirii este și pentru tine.
Regulile jocului









Harta Fericirii de grup
Așa cum am spus mai sus, Harta Fericirii are 2 variante. Cea de-a doua este cea de grup.
Macheta rămâne aceiași, însă se schimbă ghizii și simbolurile. Lucrăm în aceiași manieră: pe gânduri, emoții, informații din câmpul cuantic care apar în corpul fizic și sunt preluate de sistemul nervos și sistemul endocrin.
Aici se aplică cu preponderență legile naturii, mai degrabă decât cele ale ghidării angelice. Pe grup vorbim de natura înconjurătoare și elementele ei aplicate la nivel de gând, emoție și acțiuni zilnice. De-a lungul vremii omul și-a pierdut conexiunea cu natura și acest lucru l-a îndepărtat și de propria natură și corp în egală măsură. Prin Harta Fericii, Mădălina cheamă aceste elemente din natură pentru a ajuta la îndeplinirea dorinței fiecărei persoane din grup.
Important: Harta Fericirii de grup lucrează doar pe relații: de cuplu, părinte–copil și pe echilibrul emoțional în relația cu sine și cariera.
Dacă Harta Fericirii individuală este o combinație între Anatomia cuantică, Terapia Reiki și Terapia cu Îngeri - aplicate toate sub formă de simboluri, iată că Harta Fericii de grup este e combinație între Anatomia cuantică, Terapia Reiki și elementele naturii: pământ, apă, foc, aer, energie.
Harta rămâne aceiași călătorie inițiatică spre împlinirea dorinței fiecăruia din grup. Imaginează-ți GPS-ul pe care îl folosim pentru a ne deplasa din punctul A în punctul B. Exact așa este și această Hartă, doar că punctul A reprezintă stadiul în care feicare participant se află în acest moment, iar punctul B reprezintă dorința văzută doar prin filtrul gândului, nu și al manifestării.
Sunt 7 pași de urmat în această călătorie pe care este nevoie să îi parcurgem într-un atelier online sau fizic - depinde dacă este cerere pentru cel fizic, se poate organiza. Atelierul se pretează și companiilor care doresc să ofere beneficii angajaților pentru a crește productivitatea, team building-urilor sau chiar firmelor mai mici care doresc să ofere apreciere celor mai fideli manageri. Prețurile se discută în particular.
În cei 7 pași avem și aici ghizi, însă așa cum spuneam nu mai sunt îngeri, sunt Forțe ale naturii menite să aducă echilibrul prin elemente naturii pe care cu toții le folosim. Vei întâlni animale sălbatice, păsări și tot ce este nevoie pentru ca natura să se activeze spre ajutorarea fiecăruia din grup.
La începutul călătoriei, fiecare ghid îți oferă 3 simboluri. Primii 4 ghizi te pun să alegi 1 singur simbol, în timp ce ultimii 3 ghizi sunt mai darnici, îți oferă toate simbolurile pentru ca tu să poți fi ajutat cât mai mult pe parcursul călătoriei tale. Așadar la finalul darului fiecare participant rămâne cu 15 simboluri. Fiecare își notează simbolurile pentru a avea o oareșce ghidare.
Simbolurile sunt de fapt gândurile, emoțiile și acțiunile cu privire la dorința neîndeplinită. Fiecare simbol are un mesaj pe spate, așadar la finalul alegerii fiecare participant va afla concret ce are de schimbat / alchimizat / conștientizat / eliberat ca dorința să-i devină realitate.
Prin meditație energo-informațională se vor dezactiva gândurile, emoțiile negative, toate informațiile care nu mai sunt benefice și se vor activa toate cele necesare pentru îndeplinirea dorinței.
Meditațiile energo-informaționale se fac sub formă de fraze precum comenzi, zicători și afirmații pozitive către elementele naturii. Acesta este și motivul pentru care aceste meditații au efect chiar dacă sunt spuse 1 singură dată.
Te rog nu subestima forța naturii și modalitatea prin care ea acționează. Să nu uităm că apa este consumată de fiecare în parte în numeroase moduri, focul este un elemente important folosit zilnic atunci când te deplasezi cu un mijloc de transport personal / public și nu numai, aerul se respiră de fiecare în parte ș.a.m.d. Este o meditație puternică de eliberare / schimbare / alchimizare a ce are fiecare nevoie după simbolurile pe care fiecare din grup și le-a ales.
Dacă ai întrebări, nu ezita să folosești Formularul de contact.
Dacă dorești să oferi un beneficiu angajaților tăi, nu ezita să mă contactezi. Harta Fericirii este și pentru productivitatea companiei tale.
Atelierele de grup online se organizează periodic de Mădălina, acestea fiind anunțate pe rețelele de socializare.
Regulile jocului









Despre terapeut
Mădălina Păun este maestru-terapeut Reiki Usui & Sahu Sekhmet, specialist în biorezonanță & aromaterapie, ghid în lumea îngerilor, consilier pentru dezvoltare personală și creator de produse spirituale pentru dezvoltare personală.
Practică tehnicile spirituale de echilibrare holistică pentru cine dorește să trateze dezechilibrele de orice natură cu ajutorul energiei și meditațiilor. Oferă o abordare unică prin știința anatomiei cuantice combinată cu cea energetică și a meditațiilor energo-informaționale astfel încât să ai parte de o integrare holistică a stării de bine.
Creatoarea jocului pentru dezvoltare personală de spiritualitate Harta Fericirii pe care îl aplică în ședințele online și atelierele de grup pentru rezultate garantate.


Întrebări frecvente
Ce tipuri de dorințe poți lucra prin Harta Fericirii individuală?
Harta Fericirii te poate ajuta în dorințe legate de echilibru emoțional, relații, claritate personală, abundență, stare de bine și armonie interioară, într-un mod blând și aliniat cu binele tău suprem.
Pot cere și pentru găsirea partenerului potrivit / armonizarea relației de cuplu?
Da. Harta Fericirii lucrează pe tot felul de relații. Relația cu copilul interior, descoperirea sinelui, relația de cuplu, cu șeful, prietenul / a sau partenerul de business.
Funcționează și pentru afecțiune în corpul fizic?
Da. Conform principiilor din anatomia cuantică fiecare diagnostic reprezintă o amprentă a gândurilor, emoțiilor și informațiilor pe care hipotalamusul le-a captat din câmpul tău cuantic. Așadar, Harta Fericii reprezintă o sușinere reală pentru conștientizare, eliberare emoțională și eliberarea de sub pecetea bolii.
Ce beneficii pot obține prin Harta Fericirii?
Poți obține claritate în relații și decizii, eliberare emoțională, o mai bună înțelegere a propriilor blocaje și reconectare cu tine și cu nevoile tale reale.
Cum mă poate ajuta Harta Fericirii în relații?
Metoda te ajută să observi tiparele emoționale, conflictele și nevoile ascunse din relațiile tale, pentru a aduce mai multă armonie, comunicare și echilibru.
Instagram Prexvia
Prexvia Solutions oferă ședințe online, ateliere de grup și experiențe de dezvoltare personală și spirituală prin jocul terapeutic Harta Fericirii. Activitatea se desfășoară exclusiv online, pe bază de programare. Doar la cerere se pot organiza ateliere de grup în format fizic.
📍 Online
📞 Telefon: +40 768 338 515
✉️ Email: info@prexviasolutions.com


Link-uri rapide
© Prexvia Solutions SRL 2026
Disclaimer
Produsele Prexvia Solutions au scop exclusiv educațional și informativ.
Serviciile oferite sunt complementare și nu substituie consultul, diagnosticul sau tratamentul medical oferit de cadre medicale autorizate.




